Yamaha, de 500 de ori KANDO!

Posted by

yamaha 500 victorii viteza
Habar nu avem de japoneză, poate ştim câte ceva despre … japoneze, aici la Motobikes, aşa că trebuie să încercăm să lămurim semnificaţia cuvântului „Kando”. Acesta nu are un echivalent în română sau engleză sau în orice limbă, fiind descris de către cunoscători drept ceva care inspiră inima şi spiritul, care te satisface în mod profund, care te mişcă din punct de vedere emoţional, nefiind excluse din acest pachet nici aprecierea sau admiraţia… Este destul de complicat, dar ai putea să simţi o fărâmă de „Kando”, privind acest film!

 

Puţini dintre noi au avut norocul să fie „Kando” urcând pe un podium pe un circuit, dar cu siguranţă am fost Kando atunci când am luat un viraj pe un circuit sau poate atunci când ne-am aşezat pentru prima dată, în  şaua motocicletei proprii! Cu siguranţă un anumit moment din acest film, te-ar putea ajuta să trăieşti un fior de „Kando”. Un fotograf norocos a reuşit să surprindă un astfel de moment şi el, la rândul său a fost „Kando” în acea fracţiune de secundă…

1

 

Sau, poate dacă intri pe un anume site şi te pierzi în galeria piloţilor care au câştigat cu Yamaha sau în galeria motocicletelor Yamaha care au odată au văzut primele steagul cu tabla de şah sau te minunezi la cum au strâns cei de la Yamaha fiecare victorie din cele 500 de până acum şi au făcut o altă galerie, vei simţi… Kando! Asta era şi ideea acestor rânduri, Yamaha a ajuns la borna celor 500 de Mari Premii câştigate, dar cred că stric Kando-ul dacă scriu mai departe în loc să te las pe tine să descoperi mai multe aici: https://www.yamahamotogp.com/500-victories/

S-ar putea sa-ti placa si...

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*